Peşterea Pucioasa (Puturosu)

Moştenirea activ­ităţilor vul­canice din tre­cut sunt acele nenu­meroase izvoare, în cea mai mare parte de apă rece şi acele emanaţii de gaze sul­furoase „aburi putur­oşi din stom­acul munţilor”, a căror put­ere tămă­duitoare este bine cunos­cută oame­nilor de decenii. Şi nu numai că este cunos­cut, dar este şi folosit pen­tru tratarea bolilor trupu­lui şi sufle­tu­lui. Fru­museţea peisaju­lui, natura plină de viaţă, put­erea naturii care poate fi per­cepută de om, oferă şi o expe­rienţă sacrală. Făcând baie în aceste ape, sau exper­i­men­tând o baie în gaze, fără să ne dăm seama sun­tem impli­caţi în secretele naturii. Se naşte în inte­ri­orul nos­tru respec­tul şi umil­inţa faţă de natură, iar această stare ne ajută să învingem bolile din cor­pul nostru.

Vâr­ful Pucioasa cu o alti­tu­dine de 1184 m, are orig­ine vul­canică şi se află în munţii Bodoc. Din crăpă­turile pereţilor stân­coşi este emanat hidro­gen sul­fu­rat şi bioxid de car­bon, ca şi în peşterea Pucioasa care se află la o alti­tu­dine de 1053 m. Den­u­mirea acestuia/​acesteia provine din miro­sul spe­cific al hidro­genu­lui sul­fu­rat, asemănă­tor oului stricat.

Peşterea Pucioasa nu s-​a for­mat pe cale nat­u­rală, în tre­cut avea des­ti­naţia de mină de sulf. În tim­pul rev­oluţiei din anii 1848 – 49 aici au exploatat com­po­nen­tul nece­sar preparării pra­fu­lui de puşcă. În zilele noas­tre peştera funcţionează ca mofetă, pereţii fiind acoper­iţi de un strat de sulf, care în ace­laşi timp arată şi gradul de sat­u­raţie al sul­fu­lui. Unde începe linia gal­benă, se ter­mină viaţa. Com­po­nen­tele gazelor care se evap­oră, intră în sis­temul vas­cu­lar prin pielea omu­lui având un efect cura­tiv, motiv pen­tru care peşterea Pucioasa din Turia este una din­tre cele mai cunos­cute mofete din ţară. Pe pereţii săi se gãs­esc picã­turi de “vit­riol” care au fost şi sunt şi azi folosite de oameni pen­tru tãmã­duirea si vin­de­carea ale afecţi­u­nilor ochilor. “Alţii….sunt cu întreg cor­pul în aburii sul­fu­raţi, ţinându-​şi capul peste nivelul aces­tuia, îşi expun cor­pul pe o perioadă mai îndelun­gată la o sen­za­ţie volup­toasă de încălzire, care vin­decă şi cele mai grave cazuri de reuma­tisme şi răceli….”. Şi în prezent putem observa femei şi băr­baţi bătrâni urcând dealul abrupt, cu spatele cocoşat, respirând cu greu­tate, pen­tru ca odată ajunşi în peşteră şi stând pe bancă să-​şi trateze durerile. Odată ajunşi în peşteră, sân­gele cir­culă mai rapid, ochii sclipesc şi apar poveştile ştren­gare din trecut.